Din Parfumerie { Dramaturgie – 7ARTE7ZILE
Prin DIN PARFUMERIE { DRAMATURGIE dorim promovarea dramaturgiei contemporane și a creatorilor de teatru români (și nu numai) indiferent de limba în care scriu sau pe care o vorbesc. Textele de teatru nu pot exista fără a fi montate, iar pentru ca ele să ajungă la regizori, secretari literari, actori, directori e nevoie ca ele să fie măcar auzite. Astfel, textele unor dramaturgi la început de drum (și nu numai) vor deveni spectacole lectură urmate de un dialog între echipa de creație și public, fiecare împărtășind din sentimentele, emoțiile sau nedumeririle pe care le-au încercat prin întâlnirea cu textul. Sperăm ca acest dialog, să-i ajute pe creatori să înțeleagă mai bine atât ce își dorește publicul cât și dacă e necesar și cum ar putea să-și îmbogățească creația.
“Textul se desăvârșește când este jucat de actori în fața, cel puțin, a unui spectator. Aici (în România) în procesul unui dramaturg care stă singur și scrie o pagină de dialog, până ca acea pagină de dialog să ajungă spectacol, pe drumul ăsta nu există o infrastructură, o bază de susținere. Și eu cred că ce se întâmplă aici poate oferi o cale fundamentală […] prin care autorul să-și lucreze, cu actori, cu regizori cu scenografi, cu un public, procesul. Pentru că piesele până să ajungă spectacol, sunt într-o fază embrională. Este o șansă să existe tipul acesta de întălniri prin care autorul să poată să vadă și alte puncte de vedere despre creația lui, cum se poate desăvârși piesa.”
Alexandru Mihail, regizor – în cadrul discuțiilor avute după lectura textului “Celofan” de Sebastian Grama.
Evenimentele din această serie vor urma și în lunile următoare în măsura în care situația pandemică ne va îngădui. Îi așteptăm pe dramaturgi să ne propună textele lor (pentru ca ele să ajungă, sperăm noi, auzite, publicate, montate) și pe regizorii și actorii care vor să participe la demersul nostru să ne contacteze la asociatiahearth@gmail.com.