Din Parfumerie {Dramaturgie: FRICI – Spectacol lectură #1

19 August 2022

Frici este un text scris de Ana Sorina Corneanu și selecționat în cadrul programului Din Parfumerie { Dramaturgie al Asociației Hearth –  Proiect finanțat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local. Vă așteptăm în data de 25 august 2022 la Asociația Hearth, pe strada Parfumului 19, de la ora 20:00 pentru vizionarea în premieră a spectacolului-lectură. INTRAREA ESTE LIBERĂ, pe baza unei rezervări în prealabil pe asociatiahearth@gmail.com.

FRICI – un titlu care spune tot!

“Frici” – Spectacol lectură în 25 august

Oare spune? 

Spune că este despre acea frică fără o cauză anume? Sau despre frica pe care o dobândim mai ales din primele relaționări pe care le avem în viață? Sau despre cum, la maturitate, luptăm să înțelegem  și să acceptăm reacțiile pe care le avem și cauzele lor, în încercarea de a nu ne mai fi frică? Sau este despre procesul intim interior prin care trecem, mereu și mereu, în lupta asta dintre ceea ce a fost însămânțat în noi, nelăsând să se manifeste ceea ce suntem noi? Oare frica ta se va regăsi aici? Și dacă da, ce se va întâmpla cu ea? Se va teme frica ta de oglindirea sa? Sau se va bucura sau întrista că nu e despre ea? Și ce e dincolo de frica pe care o putem numi? Ce e dincolo de frică? Ți-e frică să-ți fie frică sau… Ție de ce îți este frică?


Ana Sorina Corneanu – despre piesă

Relevanța piesei “Frici” pentru societate este legată direct de dorința, nevoia și disponibilitatea oamenilor de a-și descoperi și vindeca emoțiile rămase neverbalizate, pentru ca ele sunt cele mai puternice. 

Piesa a fost scrisă în urma unei discuții la care am asistat – și care m-a făcut să realizez câte lucruri avem în comun, oricât de diferiți tindem să fim, câte frici comune avem, cât de vulnerabili suntem și ne place să fim… atunci când simțim că “nu suntem singuri și nici singurii”. 

Scenele care scot la suprafață cauzele fricilor personajelor, sunt cele mai relevante în cunoașterea și definirea acestora, dar și vindecătoare, în procesul  “spectacol – terapeutic“, în măsura în care oferă răspunsuri și lansează întrebări publicului – cu relevanță în direcția propriului demers terapeutic.Oamenii au tendința să ascundă ce simt, își ascund vulnerabilitățile, ceea ce, cred eu, îi slăbește și mai mult.

E sănătos ca măcar din când în când, să lași garda jos și să fii exact așa cum ești, cum simți, cu toate imperfecțiunile tale. Viața nu e despre perfecțiune, ci despre evoluție.

ANA SORINA CORNEANU

Despre Ana Sorina Corneanu

Ana Sorina Corneanu

Actor independent (și dramaturg debutant). Pandemia i-a oferit contextul perfect pentru a scrie teatru. Teatrul care să se nască din primul instinct, fără teama nerespectării regulilor. Prima piesă scrisa i-a fost apreciată cu un premiu UNITER – în 2020 – pentru cea mai bună piesă românească a anului, o monodramă, iar în prezent experimentează și relațiile între mai multe personaje.

Ca actriță, a colaborat cu Teatrul Masca și Teatrul Apropo, a organizat ateliere de scriere creativă și improvizație, dar a experimentat și lucrul ca redactor și editor de știri, în urma absolvirii cursurilor de televiziune. Scrie pentru Inspiration Unlimited, unde dezvolta conținut, scris și podcast, în sfera dezvoltării personale prin creativitate. Crede foarte mult în colaborare și munca de echipă, pentru un scop mai înalt decât vizibilitatea individuală: produsul final artistic reușit!

Monodrama rămâne zona de creație unde mă regăsesc cel mai mult, grație psihologiei și intimității aparte pe care o oferă dezvoltării și manifestării personajelor.

În urma participării la câteva masterclass-uri străine online, creative writing și dramatic writing, am învățat să nu mai creez pentru a demonstra, ci pentru a mă exprima autentic, dincolo de bariere și reguli. Am organizat ateliere de scriere creativă, dar am experimentat și lucrul ca redactor și editor de știri, în urma absolvirii cursurilor de televiziune. Scriu pentru Inspiration Unlimited, unde dezvolt conținut în sfera dezvoltării personale prin creativitate.

ANA SORINA CORNEANU

Echipa de creație

Valeria Cristia

Valeria Cristia este artist multidisciplinar independent, a absolvit UNATC București, secția “Arta Actorului Mânuitor de Păpuși si Marionete” în 2004. A mai urmat cursuri de: Project Manager, Formator, Proiectant de amenajări interioare, Teatrul în educație (Curs postuniversitar UNATC 2020) și ateliere de specializare pe tematici artistice in diverse proiecte europene (teatru forum, origami, kirigami, teatru si circ).

În prezent, în calitate de actor, joacă in spectacolul de teatru independent “Eu, Tu si Copacul sau Șah Mat” de la Teatrul Coquette și produs de Asociația Artextract.

Colaborează în proiectul “Clasic e fantastic”- copilăriile marilor muzicieni, de la Teatrul Odeon, unde a interpretat rolurile marilor compozitori și realizează scenografia, costumele și păpușile.

Cred în puterea de vindecare a teatrului. 

Cred că atunci când le arăți oglinda potrivită, oamenii pot avea revelații, pot trăi transformări profunde, se pot vindeca  de dureri, tulburări sau nesiguranțe. Cred că prin teatru poți găsi răspunsuri la întrebările care te urmăresc și poți să devii mai bun. 

Cred că aceasta e sarcina cea mai importantă pe care mi-o pot asuma de pe scenă.

VALERIA CRISTIA

Elisa Pîrvan

Elisa Pîrvan are 27 de ani și de 4 ani a absolvit Facultatea de Teatru, secția Actorie, din cadrul UNATC. Imediat după absolvire, a debutat la Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea, ca actor-dansator în spectacolul “Furtuna” de William Shakespeare, regia Aurel Palade, iar apoi a fost personaj principal – Anna – în “După repetiție” de Igmar Bergman, regia Ioan Cărmăzan, la Teatrul de Vest Reșița.  

Am avut norocul să experimentez și alte forme de teatru, precum rolul din „O casă în care pot să alerg”, un spectacol de tip performance, experimental, în regia Amaliei Iorgoiu. Au mai urmat apoi și alte proiecte și pot spune că din fiecare am avut de învățat câte ceva.

Sunt un om curios. Găsesc fascinant felul în care teatrul te face să îți pui întrebări, să descoperi diverse modalități prin care poți ajunge în același punct, să fii cine vrei să fii… și cine nu vrei să fii… iar apoi să descoperi că poți fi oricum. Îmi doresc să descopăr cât mai multe forme de expresie și cred cu tărie că întâlnirile dintre oameni nu sunt întâmplătoare.

ELISA PÎRVAN

Varty Mihail

Absolventă a facultății de Teatru, secția Artele Spectacolului – Actorie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC), a jucat pe scena Teatrului Nou în spectacolul “Cum să fac să fiu cu tine?!“, la Sala Rapsodia rolul Zvetlanei, în spectacolul “Teatru în 7 acte” rolul Norei și Antigonei, rolul doamnei Smith în „Cântăreața cheală” de Eugène Ionesco, în cadrul workshopului ACT IT FAST,  atelier creație teatrală, coordonat de Octavian Jighirgiu sau rolul Arabellei în spectacolul „Împăratul muștelor”  – adaptare după William Golding, devised theater, regia Jum Rubin.

Este studentă la Masteratul de Pedagogie Teatrală (UNATC), a absolvit studiile postuniversitare ”Arta Teatrului în Educație” (UNATC) și organizează ateliere de actorie pentru copii. Prima facultate pe care a absolvit-o a fost Facultatea de Comunicare și relații publice (SNSPA), unde a studiat despre comunicarea de masă, publicitate și PR, a activat o perioadă în acest domeniu, apoi și-a dedicat întreaga atenție artelor spectacolului, actoriei, prin care s-a redescoperit pe sine. 

Am căutat mult o cale prin care să mă pot exprima, iar drumul parcurs până acum, deși uneori anevoios, mi-a adus atâta cunoaștere și bucurie, încât am ajuns să fiu foarte recunoscătoare pentru fiecare experiență, prin care am învățat atât de mult despre mine și despre lume.

VARTY MIHAIL

Mădălina Iagăr

Este actriță. Primii pași au fost în teatrul independent InDart, în spectacolul “Orchestra Titanic”, regia Bogdan Gagu, mai apoi a urmat Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică. A urmat un muzical pentru copii “Secretul Pălăriei Fermecate” și alte proiecte.

În prezent, joacă ca dans-actor la Teatrul Național în spectacolul “Papagalul Mut”, regia Nae Caranfil. 

Călătoria mea cu teatrul e dulce-amăruie, uneori mă poartă pe culmile cele mai înalte, alteori mă trimite în Infern, ceea ce mă bucură și îmi aduce un echilibru. Omul Mădălina caută sensuri și răspunsuri, iar actrița vrea să descopere, este curioasă. Ambele au frici, ambele au curaj.

MĂDĂLINA IAGĂR

Amalia Florina Iorgoiu

A absolvit, mai întâi, facultatea de matematică (secția informatică) și apoi pe cea de regie teatru (UNATC, 2018) cu spectacolul „Orchestra Titanic”, iar în 2020 a finalizat masterul de Scriere Dramatică (tot UNATC). „Cum să fac să fiu cu tine?!” (după A.P. Cehov) este spectacolul său de debut (mai 2019), după ce, în vara lui 2018 a avut un spectacol lectură în cadrul „Festivalului Internațional Gellu Naum 2018” de la Muzeul Literaturii Române – după „Ceasornicăria Taus” de Gellu Naum.

În vara lui 2019, s-a alăturat, ca regizor, echipei KamerArt pentru „O casă în care pot să alerg”, un one woman show cu Elisa Pîrvan, în cadrul Festivalului KamerArt Experience, pe un text scris de Oza (Octavian Gheorghe) și pe muzica Cvintetului lui Alfred Schnittke, cântată live de cvintetul KamerArt.

În 2020 a adaptat și a regizat textul pentru proiectul „Teatru în 7 acte” sau „Așteptând… a opta minune” – un proiect produs de Asociația Alumnus Club pentru UNESCO și cofinanțat de AFCN – având ca rezultat un spectacol de teatru adresat elevilor de liceu, care prezintă scene din piese reprezentative din istoria teatrului universal și românesc. Spectacolul conține scene și momente din: „Antigona” de Sofocle, „Romeo și Julieta” de W. Shakespeare, Commedia Dell’Arte, „O casă de păpuși” de H. Ibsen, „Pescărușul” de A.P. Cehov, „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, „Forma lucrurilor” de Neil LaBute.

Semnează, împreună cu Mariana Cămărășan, regia spectacolelor “Mici crime conjugale” (TNRS, 2021) și “Cântecul copilului care va înălța un zmeu” (Coproducție ULBS-TNRS, 2022).

Mi-aș dori să pot aduce pe scenă povești care să ne facă pe toți mai buni, care să ne amintească să fim îngăduitori, să acceptăm că suntem diferiți, că fiecare are adevărul lui, credința lui… că toți suntem oameni cu sentimente și ducem cu noi povești

Trebuie să învățăm (sau să reînvățăm) ce înseamnă a iubi.

AMALIA IORGOIU


Proiectul Din Parfumerie este finanțat de Primăria Sectorului 3, prin fonduri nerambursabile de la bugetul local

ParteneriMuzeul Municipiului BucureștiRadio România CulturalRadio România București FMiQoolZile și NopțiAsociația Hestugma.