„Un fluture răstoarnă o piesă de domino 2.0” este un text scris de Daria Ancuța și selecționat în cadrul programului Din Parfumerie {Dramaturgie al Asociației Hearth – Proiect finanțat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local.
Despre piesă
“Un fluture răstoarnă o piesă de domino” propune o călătorie imersivă prin copilărie și prin adolescență, marcată de alegerile pe care toți am fost nevoiți să le facem la un moment dat. Copiezi sau nu la testul pentru care nu ai învățat? Iei atitudine atunci când un coleg devine victima unui abuz sau preferi să taci, pentru a nu crea probleme? Accepți că rozul e de fete și albastrul de băieți sau înveți să privești dincolo de stereotipurile cu care am crescut? Te ridici sau nu din pat în cea mai grea dimineață din viața ta?
Șapte personaje – Fata, Băiatul, Mama, Tata, Profa de română, Proful de Geografie, Băiatul de la orfelinat. Și Naratorul care te va învăța regulile jocului. Nu au nume pentru că îi poți recunoaște în oamenii din jurul tău. Nu au nume pentru ca sigur te-ai întâlnit cel puțin o dată cu ei. 32 de scenarii posibile și un joc video care îi aduce pe toți laolaltă. Iar voi sunteți Jucătorii.
Despre autoarea textului
Numele meu este Daria Ancuța, am douăzeci de ani și sunt studentă în anul doi la secția Teatrologie (Jurnalism teatral) a Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. Încă din liceu, am participat în tabere, workshop-uri de dramaturgie și masterclass-uri de scriere creativă (Școala de vară „Dramaturgia Cotidianului” – UBB Cluj-Napoca, atelierele „Drama pentru toți” și „Dramatic Theory Online”– coord. Daniel Chirilă și George Cocoș, atelierul „Breaking the waves”– coord. Mihaela Michailov).
Piesele mele, „Desenează-mi un monstru” și „Un fluture răstoarnă o piesă de domino.exe”, au fost desemnate finaliste în edițiile din 2020 și 2021 ale concursului New Drama (organizat de Teatrul Excelsior din București), cea din urmă obținând și mențiunea juriului la Concursul de dramaturgie „Corneliu Dan Borcia” (organizat de Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. De asemenea, colaborez cu diverse reviste din sfera artelor performative – Scena.ro, B-Critic, Dissolved Magazine, Cutra, Versus Magazine.
Daria ancuța
Echipa artistică
Pamela Iobaji
Tiberius Zavelea
Alexia-Maria Mocănescu
Nicholas-Daniel Bohor
Vlad Benescu
Evenimentul va avea loc la sediul Asociației Hearth, pe strada Parfumului 19, în data de 14 octombrie 2022, de la ora 19:00.
La finalul reprezentației, urmează o discuție între echipa de creație și public pentru impresii și feedback.
INTRAREA ESTE LIBERĂ, pe baza unei rezervări în prealabil pe asociatiahearth@gmail.com!
Proiectul Din Parfumerie este finanțat de Primăria Sectorului 3, prin fonduri nerambursabile de la bugetul local.
Parteneri: Muzeul Municipiului București, Radio România Cultural, Radio România București FM, iQool, Zile și Nopți, Asociația Hestugma.